5 Aprinzându-vă cu idoli sub fiecare pom verde, ucigând copiii în văile de sub coastele stâncilor?
6 Printre pietrele netede ale pârâului este partea ta; ele, ele sunt sorţul tău, lor le-ai turnat un dar de băutură, ai adus un dar de mâncare. Să primesc eu mângâiere în acestea?
7 Pe un munte îngâmfat şi înalt ţi-ai aşezat patul, chiar până acolo ai mers să aduci sacrificiu.
8 De asemenea în spatele uşilor şi al stâlpilor ţi-ai aşezat amintirea, căci te-ai descoperit altuia și nu mie şi te-ai urcat, ţi-ai lărgit patul şi ţi-ai făcut un legământ cu ei; ai iubit patul lor unde l-ai văzut.
9 Şi ai mers la împărat cu untdelemn şi ai înmulţit miresmele tale şi ai trimis mesagerii tăi departe şi te-ai înjosit chiar până la iad.
10 Ai obosit de măreția căilor tale; totuşi nu ai spus: Nu este speranţă; ai găsit viaţa mâinii tale; de aceea nu te-ai mâhnit.
11 Şi de cine te-ai temut sau înfricat, că ai minţit şi nu ţi-ai amintit de mine, nici nu ai pus aceasta la inimă? Nu am tăcut încă din vechime, iar tu nu te-ai temut de mine?