11 Răcnim toţi ca urşii şi jelim mult ca porumbeii, căutăm judecata, dar nu este niciuna; salvarea, dar este departe de noi.
12 Fiindcă fărădelegile noastre s-au înmulţit înaintea ta şi păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră, căci fărădelegile noastre sunt cu noi; şi cât despre nelegiuirile noastre, le cunoaştem;
13 Făcând fărădelege şi minţind împotriva Domnului şi îndepărtându-ne de Dumnezeul nostru, vorbind asuprire şi răzvrătire, concepând şi rostind din inimă cuvintele minciunii.
14 Şi judecata s-a întors înapoi şi dreptatea stă departe, căci adevărul a căzut în stradă şi echitatea nu poate intra.
15 Da, adevărul lipseşte; şi cel ce se depărtează de rău se face pe sine o pradă, şi Domnul a văzut aceasta şi nu i-a plăcut că nu este judecată.
16 Şi a văzut că nu este om şi s-a minunat că nu este mijlocitor, de aceea braţul său i-a adus salvare; şi dreptatea lui, ea l-a sprijinit.
17 Căci a îmbrăcat dreptatea ca pe un pieptar şi şi-a pus pe cap un coif al salvării; şi a îmbrăcat veşmintele răzbunării ca îmbrăcăminte şi a fost acoperit cu zel precum cu o mantie.