14 Şi judecata s-a întors înapoi şi dreptatea stă departe, căci adevărul a căzut în stradă şi echitatea nu poate intra.
15 Da, adevărul lipseşte; şi cel ce se depărtează de rău se face pe sine o pradă, şi Domnul a văzut aceasta şi nu i-a plăcut că nu este judecată.
16 Şi a văzut că nu este om şi s-a minunat că nu este mijlocitor, de aceea braţul său i-a adus salvare; şi dreptatea lui, ea l-a sprijinit.
17 Căci a îmbrăcat dreptatea ca pe un pieptar şi şi-a pus pe cap un coif al salvării; şi a îmbrăcat veşmintele răzbunării ca îmbrăcăminte şi a fost acoperit cu zel precum cu o mantie.
18 Conform faptelor lor, astfel va răsplăti el, furie potrivnicilor săi, recompensă duşmanilor săi; insulelor le va răsplăti fapta lor.
19 Astfel cei de la apus se vor teme de numele Domnului, şi de gloria lui cei de la răsăritul soarelui. Când duşmanul va intra ca un potop, Duhul Domnului va ridica un steag împotriva lui.
20 Şi Răscumpărătorul va veni în Sion şi la cei din Iacob care se vor întoarce de la fărădelege, spune Domnul.