17 Căci a îmbrăcat dreptatea ca pe un pieptar şi şi-a pus pe cap un coif al salvării; şi a îmbrăcat veşmintele răzbunării ca îmbrăcăminte şi a fost acoperit cu zel precum cu o mantie.
18 Conform faptelor lor, astfel va răsplăti el, furie potrivnicilor săi, recompensă duşmanilor săi; insulelor le va răsplăti fapta lor.
19 Astfel cei de la apus se vor teme de numele Domnului, şi de gloria lui cei de la răsăritul soarelui. Când duşmanul va intra ca un potop, Duhul Domnului va ridica un steag împotriva lui.
20 Şi Răscumpărătorul va veni în Sion şi la cei din Iacob care se vor întoarce de la fărădelege, spune Domnul.
21 Cât despre mine, acesta este legământul meu cu ei, spune Domnul: Duhul meu care este peste tine şi cuvintele mele pe care le-am pus în gura ta, nu se vor depărta de gura ta, nici din gura seminţei tale, nici din gura seminţei seminţei tale, spune Domnul, de acum şi pentru totdeauna.