6 Mulţimea cămilelor te va acoperi, dromaderii din Madian şi Efa; toţi cei din Seba vor veni, vor aduce aur şi tămâie; şi vor vesti laudele Domnului.
7 Toate turmele Chedarului se vor aduna la tine, berbecii Nebaiotului îţi vor servi, se vor urca pe altarul meu şi vor fi bine primiţi, iar casa gloriei mele eu o voi glorifica.
8 Cine sunt aceştia care zboară ca un nor şi ca porumbeii la porumbarele lor?
9 Da, insulele mă vor aştepta şi mai întâi vor fi corăbiile din Tarsis, pentru a aduce pe fiii tăi de departe, argintul şi aurul lor cu ei, pentru numele Domnului Dumnezeul tău şi al Celui Sfânt al lui Israel, deoarece el te-a glorificat.
10 Şi fiii străinilor vor construi zidurile tale şi împăraţii lor îţi vor servi, căci în furia mea te-am lovit, dar în bunăvoinţa mea am avut milă de tine.
11 De aceea porţile tale vor fi deschise totdeauna; nu vor fi închise nici ziua, nici noaptea; ca să se aducă la tine tăriile neamurilor şi să fie aduşi împăraţii lor.
12 Fiindcă naţiunea şi împărăţia care nu îţi va servi, va pieri; da, acele naţiuni vor fi în întregime risipite.