10 Şi Saronul va fi un staul pentru turme şi valea lui Acor un loc pentru vite să se întindă, pentru poporul ce m-a căutat.
11 Dar voi sunteţi cei care părăsesc pe Domnul, care uită muntele meu sfânt, care pregătesc o masă pentru ceata aceea şi care turnaţi darul de băutură acelui număr.
12 De aceea vă voi număra pentru sabie şi vă veţi apleca cu toţii la măcel, deoarece când am chemat, nu aţi răspuns; când am vorbit, nu aţi auzit; ci aţi făcut rău în ochii mei şi aţi ales aceea în care nu m-am desfătat.
13 De aceea astfel spune Domnul Dumnezeu: Iată, servitorii mei vor mânca, dar voi veţi flămânzi; iată, servitorii mei vor bea, dar voi veţi înseta; iată, servitorii mei se vor bucura, dar voi vă veţi ruşina;
14 Iată, servitorii mei vor cânta de bucuria inimii, dar voi veţi plânge de tristeţea inimii şi veţi urla de chinuirea duhului.
15 Şi veţi lăsa numele vostru ca un blestem aleşilor mei, fiindcă Domnul Dumnezeu te va ucide şi va da servitorilor săi alt nume,
16 Așa că cel ce se binecuvântează pe pământ se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului; şi cel ce jură pe pământ va jura pe Dumnezeul adevărului; deoarece tulburările trecute sunt uitate şi pentru că ei sunt ascunşi de la ochii mei.