15 Căci, iată, Domnul va veni cu foc şi cu carele lui ca un vârtej de vânt, să întoarcă mânia lui cu furie şi mustrarea lui cu flăcări de foc.
16 Fiindcă Domnul se va judeca, prin foc şi prin sabia lui, cu orice făptură; şi cei ucişi de Domnul vor fi mulţi.
17 Cei ce se sfinţesc şi se purifică în grădinile din spatele unui copac care este în mijloc, mâncând carne de porc şi urâciunea şi şoarecele, vor fi mistuiţi împreună, spune Domnul.
18 Căci eu cunosc faptele şi gândurile lor, se va întâmpla, că voi aduna toate naţiunile şi limbile; iar ele vor veni şi vor vedea gloria mea.
19 Şi voi pune un semn printre ei şi voi trimite pe cei ce scapă de ei, la toate naţiunile, la Tarsis, Pul şi Lud, pe cei ce încordează arcul, la Tubal şi Iavan, la insulele de departe, care nu au auzit de faima mea, nici nu au văzut gloria mea; şi vor vesti gloria mea printre neamuri.
20 Iar ei vor aduce pe toţi fraţii voştri ca ofrandă Domnului din toate naţiunile pe cai şi în care şi pe tărgi şi pe catâri şi pe animale iuţi, la muntele meu sfânt Ierusalim, spune Domnul, precum copiii lui Israel aduc o ofrandă într-un vas curat în casa Domnului.
21 Şi de asemenea voi lua dintre ei ca preoţi şi ca leviţi, spune Domnul.