13 Moise și-a întins toiagul peste țara Egiptului și Domnul a adus vântul de răsărit peste țară pe tot timpul zilei și al nopții; când s-a făcut dimineață, vântul de răsărit a adus lăcustele.
14 Lăcustele au venit peste toată țara Egiptului și s-au așezat pe întreg teritoriul ei, un roi de lăcuste atât de numeros, cum n-a mai fost vreodată și nu va mai fi.
15 Ele au acoperit întreaga țară și tot pământul s-a făcut negru; au mâncat toate plantele din țară și tot rodul pomilor care a mai rămas după urgia cu grindina. În toată țara Egiptului n-a mai rămas nimic verde, nici copaci și nici plante pe câmp.
16 Faraon i-a chemat repede pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului , Dumnezeul vostru, și împotriva voastră.
17 Iartă-mi și păcatul acesta și roagă-te Domnului, Dumnezeul vostru, ca să îndepărteze de la mine această urgie de moarte.“
18 Ei au ieșit de la Faraon și Moise s-a rugat din nou Domnului.
19 Domnul a făcut să sufle dinspre apus un vânt puternic care a luat lăcustele și le-a aruncat în Marea Roșie. Nici o lăcustă n-a fost lăsată în Egipt.