Exodul 33 NTR

1 Domnul i-a zis lui Moise: „Pleacă din locul acesta împreună cu poporul pe care l-ai scos din țara Egiptului și îndreaptă-te spre țara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, zicând: «Seminței tale i-o voi da.»

2 Voi trimite un Înger înaintea ta și îi voi izgoni pe canaaniți, pe amoriți, pe hitiți, pe periziți, pe hiviți și pe iebusiți.

3 Îndreaptă-te deci spre țara aceasta în care curge lapte și miere. Dar Eu Însumi nu voi veni împreună cu voi, ca să nu vă mistui pe drum, căci sunteți un popor încăpățânat.“

4 Când a auzit poporul aceste cuvinte aspre, a început să plângă și nimeni nu și-a pus podoabele pe el.

5 Căci Domnul îi zisese lui Moise: „Așa să le spui israeliților: «Sunteți un popor încăpățânat; dacă pentru o clipă aș veni împreună cu voi, v-aș mistui. De aceea dați-vă podoabele jos și apoi mă voi hotărî ce voi face cu voi.»“

6 Așadar, israeliții și-au scos podoabele la muntele Horeb.

7 Moise luase un cort și îl întinsese în afara taberei, la o oarecare distanță. El l-a numit „cortul întâlnirii“. Toți aceia care doreau să-L întrebe pe Domnul , mergeau la „cortul întâlnirii“, în afara taberei.

8 Când se ducea Moise la cort, tot poporul se ridica în picioare și fiecare om stătea la intrarea cortului său și îl urmărea cu privirea pe Moise până când acesta intra în cort.

9 Când Moise intra în cort, stâlpul de nor se cobora și se oprea la intrarea cortului, iar Domnul vorbea cu Moise.

10 Când vedea stâlpul de nor stând la intrarea în cort, tot poporul se ridica și se pleca cu fața la pământ, fiecare la intrarea cortului său.

11 Domnul obișnuia să vorbească cu Moise gură către gură, așa cum vorbește un om cu prietenul său. Apoi Moise se întorcea în tabără; dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu se îndepărta de cort.

12 Moise I-a zis Domnului : – Tu îmi poruncești să conduc poporul acesta, dar nu-mi spui pe cine vei trimite cu mine, deși mi-ai zis că mă cunoști pe nume și că am găsit bunăvoință la Tine.

13 Dacă am găsit bunăvoință la Tine, descoperă-mi căile Tale ca să Te cunosc și să continui să am parte de bunăvoința Ta. Gândește-Te că neamul acesta este poporul Tău.

14 – Prezența Mea te va însoți și îți voi da odihnă, i-a răspuns Domnul.

15 – Dacă nu vei merge Tu Însuți cu noi, a spus Moise, nu ne trimite de aici.

16 Cum se va ști că eu și poporul Tău am găsit bunăvoință la Tine, dacă nu vei merge cu noi? În felul acesta eu și poporul Tău vom fi deosebiți de toate popoarele de pe fața pământului.

17 Domnul i-a răspuns lui Moise: – Voi face ceea ce ai cerut, căci ai parte de bunăvoință din partea Mea și te cunosc pe nume.

18 – Te rog, arată-mi slava Ta, I-a zis Moise.

19 – Voi face să treacă prin fața ta toată bunătatea Mea, i-a răspuns El, și voi proclama înaintea ta Numele de „ Domnul “. Eu mă îndur de cine vreau să mă îndur și am milă de cine vreau să am milă.

20 Dar, a zis El, tu nu-Mi poți vedea fața, căci omul nu mai poate trăi odată ce M-a văzut.

21 Iată un loc lângă Mine unde să stai pe stâncă, a continuat Domnul.

22 Când va trece slava Mea, te vei așeza într-o crăpătură a stâncii, iar Eu te voi acoperi cu mâna Mea, în timp ce voi trece.

23 Apoi Îmi voi lua mâna și Mă vei vedea din spate. Fața Mea însă nu poate fi văzută.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40