Exodul 39 NTR

Veșmintele preoților – efodul

1 Veșmintele pentru slujirea în Locul Sfânt și veșmintele sfinte ale lui Aaron le-au făcut din fire de culoare albastră, purpurie și cărămizie, așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise.

2 Au făcut efodul din aur, din fire de culoare albastră, purpurie și cărămizie și din fir de in subțire răsucit.

3 Au bătut niște plăci de aur și le-au tăiat în fire subțiri, după care le-au țesut cu firele de culoare albastră, purpurie și cărămizie și cu firele de in; efodul era lucrat cu măiestrie.

4 Au făcut umerarii pentru efod, care se prindeau la cele două margini ale lui, astfel încât acesta era unit cu ei.

5 Brâul efodului, care era prins de el, era lucrat la fel și din aceleași materiale: din aur, din fire de culoare albastră, purpurie și cărămizie și din fir de in subțire răsucit, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise.

6 Au pregătit pietrele de onix, le-au fixat în monturi de aur și au gravat pe ele numele israeliților, așa cum se gravează un sigiliu.

7 Le-au pus pe umerarii efodului ca să fie pietre de aducere-aminte pentru israeliți, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise.

Pieptarul

8 Apoi au făcut pieptarul pe care l-au lucrat cu măiestrie, așa cum au făcut și efodul: din aur, din fire de culoare albastră, purpurie și cărămizie și din fir de in subțire răsucit.

9 Pieptarul avea suprafața pătrată și era făcut din material dublu, având lungimea și lățimea de o palmă.

10 Au fixat pe el patru șiruri de pietre: pe primul șir – un sard, un topaz și un smarald;

11 pe al doilea șir – un turcoaz, un safir și un diamant;

12 pe al treilea șir – un iacint, un agat și un ametist; iar

13 pe al patrulea șir – un crisolit, un onix și un jasp. Acestea erau fixate în monturi de aur.

14 Erau douăsprezece pietre cu numele israeliților; pe fiecare dintre acestea era gravat, asemenea sigiliilor, numele uneia din cele douăsprezece seminții.

15 Pentru pieptar au făcut lănțișoare din aur curat, răsucite ca niște funii;

16 au mai făcut și două monturi din aur și două inele din aur, după care au fixat ambele inele la cele două margini ale pieptarului.

17 Lănțișoarele de aur le-au trecut prin cele două inele de la marginile pieptarului,

18 iar celelalte capete ale lănțișoarelor le-au prins în cele două monturi și le-au pus peste umerarii efodului, în partea din față.

19 Au mai făcut două inele de aur și le-au pus la celelalte două margini ale pieptarului, pe partea interioară, în apropierea efodului.

20 Apoi au făcut încă două inele de aur și le­au pus în partea inferioară a umerarilor efodului, la nivelul legăturilor sale, deasupra brâului efodului.

21 Au legat pieptarul cu inelele lui de inelele efodului cu o sfoară albastră, astfel încât să fie fixat peste brâul efodului, fără să se miște de pe efod, cum îi poruncise Domnul lui Moise.

Alte veșminte ale preoților

22 După aceea, au făcut mantia efodului din fir de culoare albastră.

23 Deschizătura mantiei era ca deschizătura unei cămăși cu zale, cu un tiv țesut de jur împrejurul ei, ca să nu se rupă.

24 Pe marginea de jos a mantiei, de jur împrejur, au făcut rodii din fire de culoare albastră, purpurie și cărămizie și din fir de in subțire răsucit.

25 Au făcut și niște clopoței din aur curat pe care i-au pus între rodii, pe marginea de jos a mantiei, de jur împrejur;

26 erau câte un clopoțel și o rodie, un clopoțel și o rodie pe marginea de jos a mantiei pentru slujire, de jur împrejur, așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise.

27 Au făcut și tunicile țesute din fir de in subțire pentru Aaron și fiii săi;

28 mitra și scufiile le-au făcut tot din fir de in subțire, izmenele – din fir de in subțire răsucit,

29 iar brâul – din fir de in subțire răsucit și din fire de culoare albastră, purpurie și cărămizie, lucrat la gherghef, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise.

30 Au făcut apoi și plăcuța de aur curat, cununa sfântă, și au gravat pe ea, așa cum se gravează un sigiliu: „Sfânt pentru Domnul. “

31 Au prins-o sus, pe mitră, cu o sfoară albastră, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise.

Încheierea lucrărilor

32 În felul acesta a fost isprăvită toată lucrarea Tabernaculului, Cortul Întâlnirii; israeliții au făcut totul potrivit cu ceea ce Domnul îi poruncise lui Moise.

33 Apoi i-au predat Tabernaculul lui Moise – cortul cu toate uneltele lui: cârligele, scândurile, drugii, stâlpii și piedestalele lui,

34 învelitoarea din piei de berbeci vopsite în roșu, acoperitoarea din piei de viței de mare, draperia despărțitoare,

35 Chivotul Mărturiei cu drugii lui și cu Capacul Ispășirii,

36 masa cu toate uneltele ei, pâinea prezentării,

37 sfeșnicul din aur curat cu candelele și uneltele lui, uleiul pentru luminat,

38 altarul de aur, untdelemnul pentru ungere, tămâia mirositoare, draperia de la intrarea în Tabernacul,

39 altarul de bronz cu grătarul de bronz, cu drugii și cu toate uneltele lui, ligheanul cu piedestalul lui,

40 draperiile curții, stâlpii lor și piedestalele acestora, draperia pentru intrarea curții, funiile, țărușii, toate uneltele pentru slujirea în Tabernacul, în Cortul Întâlnirii,

41 veșmintele lucrate cu măiestrie pentru slujirea în Locul Sfânt, veșmintele sfinte ale preotului Aaron și veșmintele fiilor săi pentru slujirea ca preoți.

42 Israeliții au făcut toată lucrarea așa cum îi poruncise Domnul lui Moise.

43 Moise a verificat toată lucrarea și iată că ei o făcuseră așa cum poruncise Domnul. Și Moise i-a binecuvântat.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40