1 Domnul i-a zis lui Moise: „Taie două table de piatră asemeni celor dintâi, căci Eu voi scrie pe ele cuvintele care erau pe cele dintâi, pe care tu le-ai spart.
2 Fii gata dis-de-dimineață, suiete pe muntele Sinai și înfățișează-te înaintea Mea, acolo pe vârful muntelui.
3 Să nu vină nimeni cu tine și să nu fie nimeni pe tot muntele; să nu lași turmele sau cirezile să pască pe lângă munte.“
4 Moise a tăiat două table de piatră asemeni celor dintâi și s-a urcat pe muntele Sinai dis-de-dimineață, așa cum i-a poruncit Domnul , luând cele două table de piatră în mână.
5 Domnul S-a coborât într-un nor, a stat cu el acolo și a proclamat Numele de „ Domnul “.
6 Domnul a trecut prin fața lui și a strigat: „ Domnul , Domnul Dumnezeu, este milostiv și îndurător, încet la mânie și plin de dragoste și credincioșie.
7 El Își păstrează îndurarea față de mii de generații, iertând nelegiuirea, răzvrătirea și păcatul, dar nu lasă nepedepsit pe cel vinovat, ci pedepsește nelegiuirea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la a treia și a patra generație.“
8 Moise și-a plecat repede capul la pământ și s-a închinat.
9 Apoi a zis: – Stăpâne, dacă am găsit bunăvoință la Tine, Te rog să mergi Tu, Stăpâne, cu noi. Într-adevăr, poporul acesta este un popor încăpățânat, dar iartă-ne nelegiuirea și păcatul și ia-ne ca moștenire.
10 Dumnezeu i-a răspuns : – Iată, Eu închei un legământ. Voi face minuni în fața întregului tău popor, așa cum nu au mai fost făcute în nici o țară de pe fața pământului; tot poporul care este în jurul tău va vedea lucrarea Domnului , căci prin tine voi face lucruri înspăimântătoare.
11 Ia seama la ceea ce-ți poruncesc azi. Voi izgoni dinaintea ta pe amoriți, pe canaaniți, pe hitiți, pe periziți, pe hiviți și pe iebusiți.
12 Să nu închei legământ cu locuitorii țării unde vei merge, ca să nu fie o cursă pentru tine.
13 Dimpotrivă, să le dărâmi altarele, să le zdrobești stâlpii sacri și să le tai așerele ,
14 pentru ca tu să nu te închini nici unui alt dumnezeu, căci Domnul , al Cărui Nume este Gelos, este un Dumnezeu gelos.
15 Să nu închei legământ cu locuitorii țării ca nu cumva, atunci când se vor prostitua înaintea zeilor lor și le vor aduce jertfe, să te cheme și pe tine ca să mănânci din jertfele lor.
16 Să nu iei soții dintre fiicele lor pentru fiii tăi, ca nu cumva fiicele lor, prostituându-se înaintea zeilor lor, să-i târască și pe fiii tăi să se prostitueze înaintea acestor zei.
17 Să nu-ți faci dumnezei turnați.
18 Să ții Sărbătoarea Azimelor. Șapte zile să mănânci azime, așa cum ți-am poruncit, la timpul hotărât, în luna Abib, pentru că în luna Abib ai ieșit din Egipt.
19 Primul rod al fiecărui pântec este al Meu. Fiecare mascul din turmele tale, întâii născuți ai vacilor și ai oilor, sunt ai Mei.
20 Întâiul născut al măgăriței să-l răscumperi cu un miel, iar dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să răscumperi pe toți întâii născuți ai fiilor tăi. Nimeni să nu vină înaintea Mea cu mâinile goale.
21 Să lucrezi șase zile, iar în a șaptea zi să te odihnești; chiar și în perioada aratului și a secerișului să te odihnești.
22 Să ții Sărbătoarea Săptămânilor, a primelor roade din secerișul grâului, precum și Sărbătoarea Culesului la sfârșitul anului.
23 De trei ori pe an toți bărbații să se înfățișeze înaintea Stăpânului Domn , Dumnezeul lui Israel.
24 Eu voi izgoni neamuri dinaintea ta și îți voi lărgi hotarele; și nimeni nu îți va pofti țara când te vei duce să te înfățișezi înaintea Domnului, Dumnezeul tău, de trei ori pe an.
25 Să nu aduci sângele jertfei Mele împreună cu pâine dospită, iar jertfa de la Sărbătoarea Paștelui să nu rămână până dimineața.
26 Primele roade ale pământului să le aduci în Casa Domnului, Dumnezeul tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale.
27 – Scrie aceste cuvinte, căci pe temeiul lor am încheiat legământ cu tine și cu Israel, i-a mai spus Domnul lui Moise.
28 Moise a stat cu Domnul patruzeci de zile și patruzeci de nopți, timp în care n-a mâncat deloc pâine și n-a băut deloc apă. El a scris pe table cuvintele legământului, Cele Zece Porunci.
29 Moise s-a coborât de pe muntele Sinai. A coborât de pe munte cu cele două table ale Mărturiei în mână și nu știa că pielea feței sale strălucea pentru că vorbise cu Domnul.
30 Când Aaron și toți israeliții au văzut cum strălucea pielea feței lui Moise, sau temut să se apropie de el.
31 Dar Moise i-a chemat; Aaron și conducătorii adunării s-au întors la el și el le-a vorbit.
32 După aceea, toți israeliții sau apropiat și el le-a dat toate poruncile pe care le primise de la Domnul pe muntele Sinai.
33 Când Moise a terminat de vorbit cu ei, și-a așezat un văl pe față.
34 Ori de câte ori mergea Moise înaintea Domnului ca să-I vorbească, își lua vălul de pe față până când ieșea; iar când ieșea, le spunea israeliților ce i s-a poruncit.
35 Israeliții vedeau că pielea feței lui Moise strălucea. Și Moise își punea din nou vălul pe față, până când intra să vorbească cu Domnul.