Exodul 20 NTR

Cele Zece Porunci

1 Apoi Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte:

2 „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Care te-am scos din țara Egiptului, din casa sclaviei.

3 Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine!

4 Să nu-ți faci vreun idol reprezentând vreun lucru de sus din cer, de jos de pe pământ sau din apele de sub pământ.

5 Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, fiindcă Eu, Domnul , Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, Care pedepsesc copiii pentru nelegiuirea părinților lor, până la a treia sau a patra generație a celor ce Mă urăsc

6 și Îmi arăt îndurarea până la a mia generație a celor ce Mă iubesc și împlinesc poruncile Mele.

7 Să nu folosești nesăbuit Numele Domnului, Dumnezeul tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel care va folosi nesăbuit Numele Lui.

8 Adu-ți aminte de ziua de Sabat, ca s-o sfințești!

9 Să lucrezi șase zile și să-ți faci toată lucrarea ta,

10 dar ziua a șaptea este Sabatul Domnului, Dumnezeul tău; să nu faci nici o lucrare nici tu, nici fiul tău sau fiica ta, nici sclavul tău, nici sclava ta, nici vitele tale și nici străinul care locuiește în cetatea ta.

11 Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul, marea și tot ce este în ele, dar în ziua a șaptea s-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de Sabat și a sfințit-o.

12 Cinstește-l pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să trăiești mult timp în țara pe care ți-o va da Domnul , Dumnezeul tău!

13 Să nu ucizi!

14 Să nu comiți adulter!

15 Să nu furi!

16 Să nu depui mărturie falsă împotriva semenului tău!

17 Să nu poftești casa semenului tău; să nu o poftești pe soția semenului tău, să nu poftești sclavul sau sclava lui, boul sau asinul lui și nici vreun alt lucru care este al semenului tău!“

18 Tot poporul vedea tunetele și fulgerele care aveau loc, vedea muntele fumegând și auzea sunetul trâmbiței; poporul tremura de frică și stătea la depărtare.

19 Ei i-au zis lui Moise: – Vorbește-ne tu însuți și vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu căci vom muri!

20 Moise a răspuns poporului: – Nu vă temeți, pentru că Dumnezeu a venit doar ca să vă pună la încercare și să aveți în voi frica de El, pentru ca să nu păcătuiți.

21 Poporul stătea la depărtare, iar Moise s-a apropiat de negura unde se afla Dumnezeu.

22 Domnul i-a zis lui Moise: „Așa să vorbești israeliților: «Voi înșivă ați văzut că v-am vorbit din ceruri.

23 Să nu vă faceți zei de argint și nici zei de aur pe care să-i puneți alături de Mine.

24 Să-Mi faceți un altar de pământ și să aduceți pe el arderile voastre de tot și jertfele de pace, oile și boii. Oriunde voi face ca Numele Meu să fie pomenit, voi veni și vă voi binecuvânta.

25 Dacă-Mi veți face un altar de piatră, să nu-l zidiți din pietre cioplite, pentru că, atunci când veți pune dalta pe piatră, o veți pângări.

26 Să nu vă urcați la altarul Meu pe trepte, pentru ca să nu vi se descopere goliciunea înaintea lui.»“

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40