15 Ele au acoperit întreaga țară și tot pământul s-a făcut negru; au mâncat toate plantele din țară și tot rodul pomilor care a mai rămas după urgia cu grindina. În toată țara Egiptului n-a mai rămas nimic verde, nici copaci și nici plante pe câmp.
16 Faraon i-a chemat repede pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului , Dumnezeul vostru, și împotriva voastră.
17 Iartă-mi și păcatul acesta și roagă-te Domnului, Dumnezeul vostru, ca să îndepărteze de la mine această urgie de moarte.“
18 Ei au ieșit de la Faraon și Moise s-a rugat din nou Domnului.
19 Domnul a făcut să sufle dinspre apus un vânt puternic care a luat lăcustele și le-a aruncat în Marea Roșie. Nici o lăcustă n-a fost lăsată în Egipt.
20 Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon și acesta nu i-a lăsat pe israeliți să plece.
21 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer ca să se facă întuneric peste toată țara Egiptului; atât de întuneric, încât să-l pipăi cu mâna.“