17 Iartă-mi și păcatul acesta și roagă-te Domnului, Dumnezeul vostru, ca să îndepărteze de la mine această urgie de moarte.“
18 Ei au ieșit de la Faraon și Moise s-a rugat din nou Domnului.
19 Domnul a făcut să sufle dinspre apus un vânt puternic care a luat lăcustele și le-a aruncat în Marea Roșie. Nici o lăcustă n-a fost lăsată în Egipt.
20 Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon și acesta nu i-a lăsat pe israeliți să plece.
21 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer ca să se facă întuneric peste toată țara Egiptului; atât de întuneric, încât să-l pipăi cu mâna.“
22 Moise și-a întins mâna spre cer și s-a făcut un mare întuneric peste toată țara Egiptului timp de trei zile.
23 Oamenii nu se puteau vedea unii pe alții și timp de trei zile nu s-au putut mișca de unde erau; dar toți israeliții au avut lumină acolo unde locuiau.