1 Apoi Domnul i-a zis lui Moise:
2 „Spune-le israeliților să se întoarcă și să-și așeze tabăra lângă Pi-Hahirot, între Migdol și mare, față în față cu Baal-Țefon; să vă așezați tabăra lângă mare, față în față cu Baal-Țefon.
3 Faraon va zice despre israeliți: «Rătăcesc fără țintă prin țară, îi înghite pustia.»
4 Eu îi voi împietri inima lui Faraon și el îi va urmări; însă Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon și a întregii lui oștiri. Egiptenii vor recunoaște astfel că Eu sunt Domnul. “ Și ei au făcut întocmai.
5 Când i s-a spus monarhului egiptean că poporul a fugit, Faraon și slujitorii săi s-au răzgândit cu privire la israeliți, zicând: „Cum de-am putut să-l lăsăm pe Israel să plece și să nu ne mai slujească?“