13 Dar Moise i-a zis poporului: – Nu vă temeți, stați fermi și veți vedea eliberarea pe care Domnul v-o va da azi, pentru că pe egiptenii pe care îi vedeți azi nu-i veți mai vedea.
14 Domnul se va lupta pentru voi; voi trebuie doar să tăceți.
15 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „De ce strigi către Mine? Spune poporului să meargă înainte.
16 Tu să-ți ridici toiagul și să-ți întinzi mâna spre mare, iar ea se va despărți și israeliții vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat.
17 Apoi voi împietri inimile egiptenilor și aceștia vor merge după ei; astfel Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon, a întregii lui oștiri, a carelor și a călăreților lui.
18 Egiptenii vor recunoaște că Eu sunt Domnul, atunci când Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon, a carelor și călăreților lui.“
19 Îngerul Domnului , Care mergea înaintea taberei lui Israel, Și-a schimbat locul și a început să meargă în spatele israeliților. Stâlpul de nor și-a schimbat locul și, din fața lor, a început să meargă în spatele lor.