26 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre mare și apele vor veni înapoi peste egipteni, peste carele și peste călăreții lor.“
27 Moise și-a întins mâna spre mare și, înspre dimineață, marea a revenit la adâncimea ei deplină. În timp ce egiptenii fugeau din calea ei, Domnul i-a năpustit pe aceștia în mijlocul mării;
28 apele s-au întors și au acoperit carele, călăreții și toată oștirea lui Faraon, care venise după israeliți în mijlocul mării; nici unul n-a rămas în viață.
29 Însă israeliții au mers prin mijlocul mării ca pe uscat, apele făcându-se zid la dreapta și la stânga lor.
30 Așa l-a salvat Domnul pe Israel în ziua aceea de egipteni. Israeliții i-au văzut pe egipteni zăcând morți pe malul mării.
31 Ei au văzut lucrarea măreață pe care Domnul a înfăptuit-o împotriva egiptenilor; poporul s-a temut de Domnul și a crezut în Domnul și în robul Său Moise.