5 Când i s-a spus monarhului egiptean că poporul a fugit, Faraon și slujitorii săi s-au răzgândit cu privire la israeliți, zicând: „Cum de-am putut să-l lăsăm pe Israel să plece și să nu ne mai slujească?“
6 Faraon și-a pregătit carul și și-a luat oștirea cu el;
7 a luat șase sute de care alese și toate celelalte care ale Egiptului, fiecare cu propria lui căpetenie.
8 Domnul a împietrit inima lui Faraon, monarhul Egiptului, astfel că acesta a început să-i urmărească pe israeliți; în acest timp, israeliții își continuau drumul cu îndrăzneală.
9 Egiptenii i-au urmărit cu toți caii și carele lui Faraon, cu călăreții și oștirea acestuia. I-au ajuns tocmai când aveau tabăra așezată lângă mare, lângă Pi-Hahirot, față în față cu Baal-Țefon.
10 În timp ce Faraon se apropia, israeliții îi priveau pe egipteni mărșăluind înspre ei. Atunci s-au temut și au început să strige către Domnul.
11 Apoi i-au zis lui Moise: – Pentru că nu mai erau morminte în Egipt ne-ai adus să murim în pustie? Ce ne-ai făcut scoțându-ne din Egipt?