23 Au ajuns într-un loc unde, deși era apă, n-au putut să o bea pentru că era amară, motiv pentru care au numit locul acela Mara.
24 Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce vom bea?“
25 El a strigat către Domnul și Domnul i-a arătat o bucată de lemn; Moise a aruncat lemnul în apă și apa s-a făcut dulce. Acolo le-a dat Domnul legi și porunci și i-a pus la încercare.
26 El le-a zis: „Dacă veți asculta cu atenție glasul Domnului , Dumnezeul vostru, dacă veți face ce este drept înaintea Lui, dacă veți lua aminte la poruncile Lui și veți păzi toate legile Lui, nu voi aduce peste voi nici una din bolile pe care le-am adus peste egipteni. Căci Eu sunt Domnul Care vă vindecă.“
27 În cele din urmă au ajuns la Elim, unde se găseau douăsprezece izvoare și șaptezeci de palmieri; ei și-au așezat tabăra lângă apă.