27 În ziua a șaptea însă unii oameni din popor au ieșit să adune pâine, dar n-au găsit nimic.
28 Domnul i-a zis lui Moise: „Până când veți refuza să păziți poruncile și legile Mele?
29 Știți că Domnul v-a dat Sabatul și de aceea în a șasea zi vă dă hrană pentru două zile. Orice om să rămână acolo unde este. Nici unul să nu iasă din locul său în ziua a șaptea.“
30 Și astfel, în ziua a șaptea poporul s-a odihnit.
31 Casa lui Israel a numit pâinea venită din cer „mană“; ea era albă, ca bobul de coriandru, iar la gust era ca o turtă cu miere.
32 Moise le-a zis: „Iată ce a poruncit Domnul : «Puneți deoparte un omer de mană, ca să fie păstrat pentru toate generațiile, pentru ca ei să vadă pâinea cu care v-am hrănit în pustie, când v-am scos din țara Egiptului.»“
33 Moise i-a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană și așază-l înaintea Domnului ca să fie păstrat pentru urmașii voștri.“