30 Și astfel, în ziua a șaptea poporul s-a odihnit.
31 Casa lui Israel a numit pâinea venită din cer „mană“; ea era albă, ca bobul de coriandru, iar la gust era ca o turtă cu miere.
32 Moise le-a zis: „Iată ce a poruncit Domnul : «Puneți deoparte un omer de mană, ca să fie păstrat pentru toate generațiile, pentru ca ei să vadă pâinea cu care v-am hrănit în pustie, când v-am scos din țara Egiptului.»“
33 Moise i-a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană și așază-l înaintea Domnului ca să fie păstrat pentru urmașii voștri.“
34 Aaron l-a pus înaintea Mărturiei ca să fie păstrat acolo, după cum îi poruncise Domnul lui Moise.
35 Israeliții au mâncat mană timp de patruzeci de ani, până au ajuns într-o țară locuită; au mâncat mană până au ajuns la hotarul Canaanului.
36 (Un omer este a zecea parte dintr-o efă.)