16 Când au vreo problemă, vin la mine ca să-i judec, iar eu le fac cunoscute poruncile și legile lui Dumnezeu.
17 Socrul lui Moise i-a zis: – Ceea ce faci tu nu este bine.
18 Te istovești singur și istovești și poporul care este cu tine. Sarcina este prea grea pentru tine, ca să o poți purta singur.
19 Ascultă-mă: îți voi da un sfat și Dumnezeu va fi cu tine! Stai înaintea lui Dumnezeu pentru popor și adu problemele înaintea Sa;
20 învață-i poruncile și legile și arată-le calea pe care trebuie să meargă și lucrurile pe care trebuie să le facă.
21 Caută oameni destoinici în popor, oameni care se tem de Dumnezeu, care sunt vrednici de încredere și urăsc câștigul necinstit. Pune-i pe acești oameni conducători peste o mie, peste o sută, peste cincizeci și peste zece oameni.
22 Ei să slujească ca judecători ai poporului în orice vreme; să aducă înaintea ta orice caz greu, însă cazurile ușoare să le judece ei înșiși. În felul acesta va fi mai ușor pentru tine și ei vor duce povara împreună cu tine.