3 Moise s-a întors și a zis poporului toate cuvintele și toate poruncile Domnului. Întreg poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul. “
4 Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineață, a zidit un altar la poalele muntelui și a ridicat doisprezece stâlpi după cele douăsprezece seminții ale lui Israel.
5 A trimis niște tineri israeliți care au adus arderi de tot și au înjunghiat boi ca jertfe de pace în cinstea Domnului.
6 Moise a luat jumătate din cantitatea de sânge și a turnat-o într-un vas, jumătatea cealaltă stropind-o pe altar.
7 Apoi Moise a luat Cartea Legământului și a citit-o în auzul întregului popor. Israeliții au zis: „Vom face tot ce a spus Domnul și-L vom asculta!“
8 Atunci Moise a luat sângele și a stropit poporul, zicând: „Acesta este sângele legământului pe care Domnul l-a încheiat cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.“
9 După aceea, Moise s-a suit împreună cu Aaron, Nadab, Abihu și cei șaptezeci de bărbați din sfatul bătrânilor lui Israel;