7 Să faci și unsprezece draperii din păr de capră pentru acoperișul Tabernaculului.
8 Fiecare draperie să fie lungă de treizeci de coți și lată de patru coți; toate cele unsprezece draperii să fie de aceeași mărime.
9 Să prinzi laolaltă cinci dintre draperii ca să alcătuiască un set, iar cu celelalte șase să faci un alt set. A șasea draperie s-o îndoi în fața cortului.
10 Să faci cincizeci de cheotori pe marginea draperiei exterioare din primul set și cincizeci de cheotori pe marginea draperiei exterioare a celui de-al doilea set.
11 Să faci cincizeci de cârlige de bronz pe care să le introduci prin cheotori și să îmbini părțile cortului, astfel încât acesta să alcătuiască un întreg.
12 Partea care rămâne din draperiile cortului, mai exact jumătatea care rămâne, să atârne în partea din spate a Tabernaculului.
13 Un cot într-o parte și un cot în cealaltă parte, astfel încât, ceea ce mai rămâne din lungimea draperiilor cortului, să atârne peste marginile Tabernaculului, într-o parte și în cealaltă și să îl acopere.