5 apoi să iei veșmintele și să-l îmbraci pe Aaron cu tunica, cu mantia efodului, cu efodul și cu pieptarul și să-l încingi cu brâul efodului;
6 să-i pui mitra pe cap și să fixezi cununa sfântă pe mitră;
7 să iei untdelemnul pentru ungere, să i-l torni pe cap și să-l ungi.
8 Apoi să-i aduci și pe fiii lui și să-i îmbraci cu tunicile,
9 să-i încingi cu brâiele, pe Aaron și pe fiii lui, și să le pui scufiile; preoția va fi a lor printr-o poruncă veșnică. În acest fel trebuie să-i învestești pe Aaron și pe fiii săi în slujba Mea.
10 Să aduci vițelul înaintea Cortului Întâlnirii. Aaron și fiii lui să-și pună mâinile pe capul vițelului
11 și să înjunghie vițelul înaintea Domnului , la intrarea în Cortul Întâlnirii.