16 Cum se va ști că eu și poporul Tău am găsit bunăvoință la Tine, dacă nu vei merge cu noi? În felul acesta eu și poporul Tău vom fi deosebiți de toate popoarele de pe fața pământului.
17 Domnul i-a răspuns lui Moise: – Voi face ceea ce ai cerut, căci ai parte de bunăvoință din partea Mea și te cunosc pe nume.
18 – Te rog, arată-mi slava Ta, I-a zis Moise.
19 – Voi face să treacă prin fața ta toată bunătatea Mea, i-a răspuns El, și voi proclama înaintea ta Numele de „ Domnul “. Eu mă îndur de cine vreau să mă îndur și am milă de cine vreau să am milă.
20 Dar, a zis El, tu nu-Mi poți vedea fața, căci omul nu mai poate trăi odată ce M-a văzut.
21 Iată un loc lângă Mine unde să stai pe stâncă, a continuat Domnul.
22 Când va trece slava Mea, te vei așeza într-o crăpătură a stâncii, iar Eu te voi acoperi cu mâna Mea, în timp ce voi trece.