16 Să nu iei soții dintre fiicele lor pentru fiii tăi, ca nu cumva fiicele lor, prostituându-se înaintea zeilor lor, să-i târască și pe fiii tăi să se prostitueze înaintea acestor zei.
17 Să nu-ți faci dumnezei turnați.
18 Să ții Sărbătoarea Azimelor. Șapte zile să mănânci azime, așa cum ți-am poruncit, la timpul hotărât, în luna Abib, pentru că în luna Abib ai ieșit din Egipt.
19 Primul rod al fiecărui pântec este al Meu. Fiecare mascul din turmele tale, întâii născuți ai vacilor și ai oilor, sunt ai Mei.
20 Întâiul născut al măgăriței să-l răscumperi cu un miel, iar dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să răscumperi pe toți întâii născuți ai fiilor tăi. Nimeni să nu vină înaintea Mea cu mâinile goale.
21 Să lucrezi șase zile, iar în a șaptea zi să te odihnești; chiar și în perioada aratului și a secerișului să te odihnești.
22 Să ții Sărbătoarea Săptămânilor, a primelor roade din secerișul grâului, precum și Sărbătoarea Culesului la sfârșitul anului.