25 A făcut altarul tămâierii din lemn de salcâm. Atât lungimea, cât și lățimea lui erau de un cot, având o suprafață pătrată. Înălțimea lui era de doi coți, iar coarnele erau dintr-o bucată cu el.
26 A poleit cu aur curat atât partea superioară și părțile laterale ale altarului, cât și coarnele sale. I-a făcut un chenar de aur de jur împrejur
27 și două inele de aur pe care le-a fixat sub chenar, pe ambele părți. Ele țineau drugii cu care trebuia dus.
28 Drugii i-a făcut din lemn de salcâm și i-a poleit cu aur.
29 A preparat untdelemnul sfânt pentru ungere și tămâia mirositoare, curată, amestecată la fel cum se face parfumul.