18 Draperia de la intrarea curții era din fire de culoare albastră, purpurie și cărămizie, din fir de in subțire răsucit, lucrată la gherghef; era lungă de douăzeci de coți și înaltă de cinci coți ca și draperiile curții.
19 Cei patru stâlpi ai ei și cele patru piedestale ale acestora erau din bronz, iar cârligele și legăturile erau din argint, partea de sus fiind poleită tot cu argint.
20 Toți țărușii Tabernaculului și ai curții dimprejur erau din bronz.
21 Aceasta este cantitatea materialelor folosite la Tabernacul, la Tabernaculul Mărturiei, numărate după porunca lui Moise, prin lucrarea leviților, sub conducerea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
22 Bețalel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda, a făcut tot ce i-a poruncit Moise;
23 împreună cu el a fost și Oholiab, fiul lui Ahisamah, din seminția lui Dan, cioplitor, proiectant, țesător la gherghef cu fire de culoare albastră, purpurie și cărămizie și cu fir de in subțire.
24 Tot aurul folosit pentru lucru, în toată construcția Lăcașului, aur adus ca jertfă legănată, a fost de douăzeci și nouă de talanți și șapte sute treizeci de șecheli măsurați după șechelul Lăcașului.