30 Au făcut apoi și plăcuța de aur curat, cununa sfântă, și au gravat pe ea, așa cum se gravează un sigiliu: „Sfânt pentru Domnul. “
31 Au prins-o sus, pe mitră, cu o sfoară albastră, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise.
32 În felul acesta a fost isprăvită toată lucrarea Tabernaculului, Cortul Întâlnirii; israeliții au făcut totul potrivit cu ceea ce Domnul îi poruncise lui Moise.
33 Apoi i-au predat Tabernaculul lui Moise – cortul cu toate uneltele lui: cârligele, scândurile, drugii, stâlpii și piedestalele lui,
34 învelitoarea din piei de berbeci vopsite în roșu, acoperitoarea din piei de viței de mare, draperia despărțitoare,
35 Chivotul Mărturiei cu drugii lui și cu Capacul Ispășirii,
36 masa cu toate uneltele ei, pâinea prezentării,