5 Altarul de aur pentru tămâiere să-l pui înaintea Chivotului Mărturiei și să atârni draperia de la intrarea în Tabernacul.
6 Să pui altarul arderilor de tot înaintea intrării în Tabernacul, în Cortul Întâlnirii,
7 iar ligheanul să-l așezi între Cortul Întâlnirii și altar și să pui apă în el.
8 Să ridici curtea de jur împrejur și să pui draperia la intrarea în curte.
9 Apoi să iei untdelemnul pentru ungere, să ungi Tabernaculul cu tot ce este în el; să-l sfințești cu toate uneltele lui și el va fi sfânt.
10 Apoi să ungi altarul arderilor de tot și toate uneltele lui; să sfințești altarul și acesta va fi preasfânt.
11 Să ungi ligheanul cu piedestalul lui și să-l sfințești.