8 Vă voi duce în țara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov și am să v-o dau vouă ca moștenire. Eu sunt Domnul. “
9 Moise le-a spus aceste cuvinte israeliților, dar ei nu le-au luat în seamă din cauza deznădejdii și a sclaviei cumplite în care se aflau.
10 După aceea, Domnul i-a zis lui Moise:
11 – Du-te și spune-i lui Faraon, monarhul Egiptului, să-i lase pe israeliți să plece din țara sa.
12 Dar Moise I-a răspuns Domnului : – Dacă israeliții nu m-au luat în seamă, cum mă va asculta atunci Faraon pe mine, un vorbitor atât de slab?
13 Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron și le-a dat porunci cu privire la israeliți și la monarhul Egiptului, pentru a-i putea scoate pe israeliți din Egipt.
14 Iată-i pe cei care au fost conducătorii familiilor părinților lor: Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, au fost: Hanoh, Palu, Hețron și Carmi; acestea au fost clanurile lui Ruben.