7 Faraon a trimis pe cineva și a aflat că nici una din vitele israeliților n-a murit. Inima lui Faraon însă a rămas împietrită și tot nu a lăsat poporul să plece.
8 Domnul le-a zis din nou lui Moise și lui Aaron: „Umpleți-vă mâinile cu cenușă din cuptor și Moise să o arunce în aer înaintea lui Faraon.
9 Ea se va transforma într-un praf fin peste toată țara Egiptului și va cauza bube cu puroi pe oameni și pe animale în toată țara Egiptului.“
10 Ei au luat cenușă din cuptor și s-au înfățișat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat-o înspre cer și ea a dat naștere la bube cu puroi pe oameni și pe animale.
11 Vrăjitorii n-au putut sta înaintea lui Moise din cauza bubelor, pentru că bubele erau și pe vrăjitori, ca pe toți egiptenii.
12 Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon și acesta nu i-a ascultat, după cum îi spusese Domnul lui Moise.
13 După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineață, du-te înaintea lui Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul , Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să Mi se închine,