9 Când veți merge la război în țara voastră, împotriva dușmanului care vă asuprește, să sunați alarma din trâmbițe și Domnul , Dumnezeul vostru, Își va aduce aminte de voi și vă va elibera de dușmanii voștri.
10 De asemenea, în zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre periodice, să sunați din trâmbițe peste arderile voastre de tot și peste jertfele de pace; ele vor face ca Domnul , Dumnezeul vostru, să Își aducă aminte de voi. Eu sunt Domnul , Dumnezeul vostru.“
11 În al doilea an, în luna a doua, în a douăzecea zi a lunii, norul s-a ridicat de pe Tabernaculul Mărturiei.
12 Atunci israeliții au pornit din pustia Sinai în călătoriile lor; norul s-a așezat în pustia Paran.
13 Era pentru prima oară când porneau la porunca Domnului dată prin Moise.
14 Steagul taberei lui Iuda a pornit primul, oștire după oștire; Nahșon, fiul lui Aminadab, era peste toată oștirea.
15 Peste oștirea seminției lui Isahar era Netanel, fiul lui Țuar;