1 Toată adunarea israeliților a ajuns în pustia Țin în luna întâi. Poporul s-a stabilit în Kadeș. Acolo a murit și a fost îngropată Miriam.
2 Nu era apă pentru adunare, astfel că ei s-au adunat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron.
3 Poporul s-a certat cu Moise și a zis: – Mai bine am fi murit când au murit frații noștri înaintea Domnului!
4 De ce ați adus adunarea Domnului în pustia aceasta? Ca să murim aici și noi și vitele noastre?
5 De ce ne-ați scos din Egipt să ne aduceți în acest loc uscat? Nu este nici loc de semănat, nici smochin, nici viță, nici rodie și nu este nici apă de băut.
6 Moise și Aaron au plecat din adunare la intrarea în Cortul Întâlnirii și au căzut cu fețele la pământ. Atunci li s-a arătat slava Domnului.
7 Domnul i-a spus lui Moise:
8 „Ia toiagul și convoacă adunarea, tu și fratele tău Aaron. Vorbiți stâncii dinaintea ochilor lor iar aceasta le va da apă din ea. Așa să scoți apă din stâncă pentru ei și să dai adunării și vitelor lor să bea.“
9 Moise a luat toiagul dinaintea Domnului așa cum El îi poruncise.
10 Moise și Aaron au convocat adunarea înaintea stâncii și Moise le-a zis: – Ascultați, răzvrătiților! Să scoatem apă din stânca aceasta pentru voi?
11 Atunci Moise și-a ridicat mâna și a lovit stânca de două ori cu toiagul; a ieșit apă din belșug, astfel că au băut atât adunarea, cât și vitele lor.
12 Dar Domnul le-a spus lui Moise și Aaron: „Pentru că nu v-ați încrezut în Mine ca să arătați sfințenia Mea înaintea ochilor israeliților, nu voi veți duce această adunare în țara pe care i-o dau.“
13 Acestea sunt apele de la Meriba unde israeliții s-au certat cu Domnul și prin care El Și-a arătat sfințenia.
14 După aceea, Moise a trimis niște soli din Kadeș la regele Edomului: – Așa vorbește fratele tău Israel: Tu cunoști toate greutățile prin care am trecut,
15 cum părinții noștri s-au dus în Egipt și au locuit acolo multă vreme; egiptenii ne-au asuprit pe noi și pe părinții noștri.
16 Când am strigat către Domnul , El a auzit glasul nostru și a trimis Îngerul care ne-a scos din Egipt; suntem la Kadeș, o cetate aflată la marginea ținutului tău.
17 Lasă-ne să trecem prin țara ta. Nu vom trece nici prin ogoare, nici prin vii, nu vom bea apă din nici o fântână. Vom merge pe Drumul Regelui, fără să ne abatem nici la stânga nici la dreapta, până trecem prin ținutul tău.
18 Dar Edom i-a răspuns: – Să nu treci pe la mine căci te voi întâmpina cu sabia.
19 Israeliții i-au zis: – Vom merge pe Drumul cel Mare, iar dacă vom bea apa ta, noi și vitele noastre, îți vom plăti. Lasă-ne doar să trecem mergând pe jos, nimic mai mult.
20 Dar el le-a zis: – Să nu treceți! Și Edom a ieșit înaintea lor cu mulți oameni și cu mână puternică.
21 Astfel Edom nu l-a lăsat pe Israel să treacă prin ținutul lui; și Israel s-a întors de la el.
22 Toată adunarea israeliților a pornit din Kadeș și au ajuns la muntele Hor.
23 Domnul le-a zis lui Moise și lui Aaron la muntele Hor, la marginea țării Edom:
24 „Aaron va fi adăugat la poporul său; el nu va intra în țara pe care o dau israeliților, pentru că v-ați răzvrătit împotriva Cuvântului Meu la apele de la Meriba.
25 Ia-l pe Aaron și pe fiul său Elazar, și du-i pe muntele Hor.
26 Dezbracă-l pe Aaron de veșmintele lui și pune-le pe fiul său Elazar, iar Aaron va muri acolo.“
27 Moise a făcut așa cum i-a poruncit Domnul. Au urcat pe muntele Hor în prezența întregii adunări.
28 Moise l-a dezbrăcat pe Aaron de veșmintele lui și le-a pus pe fiul său Elazar; Aaron a murit acolo, pe vârful muntelui.
29 Când adunarea a văzut că Aaron a murit, toată casa lui Israel l-a jelit pe Aaron treizeci de zile.