Numeri 30 NTR

Reglementări cu privire la ținerea unui jurământ

1 Moise a zis căpeteniilor semințiilor lui Israel: „Iată ce poruncește Domnul :

2 «Când un om face o promisiune Domnului sau un jurământ, legându-se printr-o obligație, să nu-și calce cuvântul, ci să împlinească tot ceea ce a spus.

3 Când o femeie tânără, care încă mai locuiește în casa tatălui ei, face o promisiune Domnului și se leagă printr-o obligație,

4 iar tatăl ei află de promisiunea și de obligația ei și nu-i spune nimic, atunci toate promisiunile și obligațiile prin care ea s-a legat vor rămâne valabile.

5 Dar dacă tatăl ei îi interzice în ziua când află de promisiunea ei, atunci nici una din promisiunile sau obligațiile prin care ea s-a legat nu mai sunt valabile. Domnul o va ierta, căci tatăl ei i-a interzis.

6 Dar dacă ea se va mărita, după ce a făcut promisiunea sau buzele ei au legat-o într-o obligație,

7 și soțul ei află despre acestea, dar nu-i spune nimic, atunci promisiunile și obligațiile prin care ea s-a legat vor rămâne valabile.

8 Dacă soțul ei însă îi interzice când aude de promisiunea ei, prin aceasta el desființează promisiunea pe care ea a făcut-o sau obligația prin care s-a legat cu buzele ei, iar Domnul o va ierta.

9 Orice promisiune sau obligație făcută de o femeie văduvă sau divorțată o va ține legată.

10 Dacă o femeie, care locuiește cu soțul ei, face promisiuni sau jurăminte, legându-se printr-o obligație,

11 iar soțul ei află de lucrul acesta, dar nu-i spune nimic și nu-i interzice, atunci toate promisiunile pe care le-a făcut vor rămâne valabile și toate obligațiile prin care s-a legat vor rămâne valabile.

12 Dar dacă soțul ei le desființează în ziua când aude despre ele, atunci nici una din promisiunile sau obligațiile prin care buzele ei au legat-o nu va mai fi valabilă.

13 Soțul ei poate întări sau desființa orice promisiune sau orice obligație prin care ea se leagă ca să-și smerească sufletul.

14 Dar dacă soțul ei nu-i spune nimic despre acestea timp de mai multe zile după ce a aflat, atunci el confirmă că toate promisiunile și obligațiile ei rămân valabile; le confirmă pentru că nu i-a zis nimic în ziua când a auzit despre ele.

15 Dacă totuși le va desființa mai târziu, atunci el va fi responsabil pentru vina ei.»“

16 Acestea sunt poruncile pe care Domnul i le-a dat lui Moise cu privire la relațiile dintre un soț și soția lui și dintre un tată și fiica lui care, tânără fiind, încă mai locuiește în casa tatălui ei.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36