Numeri 7 NTR

Jertfele conducătorilor lui Israel la sfințirea Tabernaculului

1 În ziua când a terminat Moise de înălțat Tabernaculul, el l-a uns și l-a sfințit împreună cu toate lucrurile lui. De asemenea, a uns și a sfințit altarul cu toate uneltele lui.

2 Apoi conducătorii lui Israel, căpeteniile familiilor lor, cei care erau conducătorii semințiilor, având autoritate peste cei numărați, au adus jertfe.

3 Ei și-au adus jertfele înaintea Domnului : șase care acoperite și doisprezece boi, un car pentru câte doi conducători și un bou pentru fiecare în parte; le-au adus înaintea Tabernaculului.

4 Atunci Domnul i-a zis lui Moise:

5 „Primește-le de la ei și întrebuințează-le în slujirea de la Cortul Întâlnirii; să le dai leviților, fiecăruia după cum cere slujba lui.“

6 Moise a luat carele și boii și le-a dat leviților.

7 Fiilor lui Gherșon le-a dat două care și patru boi, potrivit slujbei lor;

8 fiilor lui Merari le-a dat patru care și opt boi, potrivit slujbei lor, sub conducerea lui Itamar, fiul preotului Aaron.

9 Fiilor lui Chehat însă nu le-a dat nici unul, pentru că slujba lor era să aibă grijă de lucrurile sfinte care trebuiau duse pe umeri.

10 Conducătorii și-au adus jertfele pentru consacrarea altarului în ziua când acesta a fost uns; ei și-au adus jertfele înaintea altarului.

11 Atunci Domnul i-a zis lui Moise: „Pentru consacrarea altarului, fiecare conducător să-și aducă darurile în câte o zi.“

12 Cel care și-a adus jertfa în prima zi a fost Nahșon, fiul lui Aminadab, din seminția lui Iuda;

13 a adus ca jertfă: o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei; acestea erau pentru darul de mâncare;

14 o farfurie de aur cântărind zece șecheli plină cu tămâie;

15 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea de tot;

16 un țap ca jertfă pentru păcat,

17 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an pentru jertfa de pace. Aceasta a fost jertfa lui Nahșon, fiul lui Aminadab.

18 A doua zi, Netanel, fiul lui Țuar, conducătorul lui Isahar, a adus jertfa;

19 el a adus ca jertfă o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei; acestea erau pentru darul de mâncare;

20 o farfurie de aur cântărind zece șecheli plină cu tămâie;

21 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea de tot;

22 un țap ca jertfă pentru păcat,

23 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost jertfa lui Netanel, fiul lui Țuar.

24 A treia zi, Eliab, fiul lui Helon, conducătorul fiilor lui Zabulon, a adus ca jertfă:

25 o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei; acestea erau pentru darul de mâncare;

26 o farfurie de aur cântărind zece șecheli plină cu tămâie;

27 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea de tot;

28 un țap ca jertfă pentru păcat,

29 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost jertfa lui Eliab, fiul lui Helon.

30 În a patra zi, Elițur, fiul lui Ședeur, conducătorul fiilor lui Ruben, a adus ca jertfă:

31 o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei; acestea erau pentru darul de mâncare;

32 o farfurie de aur cântărind zece șecheli, plină cu tămâie;

33 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea de tot;

34 un țap ca jertfă pentru păcat,

35 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci și cinci miei de un an. Aceasta a fost jertfa lui Elițur, fiul lui Ședeur.

36 În a cincea zi, Șelumiel, fiul lui Țurișadai, conducătorul fiilor lui Simeon, a adus ca jertfă:

37 o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei; acestea erau pentru darul de mâncare;

38 o farfurie de aur cântărind zece șecheli, plină cu tămâie;

39 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea de tot;

40 un țap ca jertfă pentru păcat,

41 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost jertfa lui Șelumiel, fiul lui Țurișadai.

42 În a șasea zi, Elisaf, fiul lui Deuel, conducătorul fiilor lui Gad, a adus ca jertfă:

43 o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei; acestea erau pentru darul de mâncare;

44 o farfurie de aur cântărind zece șecheli, plină cu tămâie;

45 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea de tot;

46 un țap ca jertfă pentru păcat,

47 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost jertfa lui Eliasaf, fiul lui Deuel.

48 În a șaptea zi, Elișama, fiul lui Amihud, conducătorul fiilor lui Efraim a adus ca jertfă:

49 o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei; acestea erau pentru darul de mâncare;

50 o farfurie de aur cântărind zece șecheli, plină cu tămâie;

51 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea de tot;

52 un țap ca jertfă pentru păcat,

53 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost jertfa lui Elișama, fiul lui Amihud.

54 În a opta zi, Gamaliel, fiul lui Pedahțur, conducătorul fiilor lui Manase a adus ca jertfă:

55 o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei; acestea erau pentru darul de mâncare;

56 o farfurie de aur cântărind zece șecheli, plină cu tămâie;

57 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea de tot;

58 un țap ca jertfă pentru păcat,

59 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost jertfa lui Gamaliel, fiul lui Pedahțur.

60 În a noua zi, Abidan, fiul lui Ghidoni, conducătorul fiilor lui Beniamin a adus ca jertfă:

61 o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei; acestea erau pentru darul de mâncare;

62 o farfurie de aur cântărind zece șecheli, plină cu tămâie;

63 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea de tot;

64 un țap ca jertfă pentru păcat,

65 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost jertfa lui Abidan, fiul lui Ghidoni.

66 În a zecea zi, Ahiezer, fiul lui Amișadai, conducătorul fiilor lui Dan a adus ca jertfă:

67 o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei; acestea erau pentru darul de mâncare;

68 o farfurie de aur cântărind zece șecheli plină cu tămâie;

69 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea de tot;

70 un țap ca jertfă pentru păcat,

71 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost jertfa lui Ahiezer, fiul lui Amișadai.

72 În a unsprezecea zi, Paghiel, fiul lui Ocran, conducătorul fiilor lui Așer a adus ca jertfă:

73 o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei; acestea erau pentru darul de mâncare;

74 o farfurie de aur cântărind zece șecheli plină cu tămâie;

75 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea de tot;

76 un țap ca jertfă pentru păcat,

77 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost jertfa lui Paghiel, fiul lui Ocran.

78 În a douăsprezecea zi, Ahira, fiul lui Enan, conducătorul fiilor lui Neftali a adus ca jertfă:

79 o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei; acestea erau pentru darul de mâncare;

80 o farfurie de aur cântărind zece șecheli plină cu tămâie;

81 un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea de tot;

82 un țap ca jertfă pentru păcat,

83 iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost jertfa lui Ahira, fiul lui Enan.

84 Acestea au fost jertfele aduse de conducătorii lui Israel pentru consacrarea altarului, în ziua când acesta a fost uns: douăsprezece farfurii de argint, douăsprezece vase de argint, douăsprezece farfurii de aur,

85 fiecare farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și fiecare vas cântărind șaptezeci de șecheli; tot argintul acestor unelte cântărea două mii patru sute de șecheli, după șechelul Lăcașului;

86 douăsprezece farfurii de aur, pline cu tămâie cântărind zece șecheli fiecare, după șechelul Lăcașului; tot aurul farfuriilor cântărea o sută douăzeci de șecheli;

87 toată turma pentru arderea de tot a fost alcătuită din: doisprezece tauri, doisprezece berbeci și doisprezece miei de un an, alături de darurile lor de mâncare, și doisprezece țapi ca jertfe pentru păcat;

88 toată turma pentru jertfa de pace a fost alcătuită din: douăzeci și patru de boi, șaizeci de berbeci, șaizeci de țapi și șaizeci de miei de un an. Acestea au fost jertfele pentru consacrarea altarului după ce a fost uns.

DOMNUL se descoperă în mijlocul comunității

89 Când Moise intra în Cortul Întâlnirii ca să vorbească cu Domnul , el auzea vocea Lui vorbindu-i dintre cei doi heruvimi, de deasupra Capacului Ispășirii care este pe Chivotul Mărturiei; așa îi vorbea El.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36