Numeri 34 NTR

Granițele Israelului

1 Domnul i-a zis lui Moise:

2 „Poruncește-le israeliților și spune-le: «Când veți intra în Canaan, țara aceasta, care v-a căzut ca moștenire, țara Canaanului, va avea următoarele hotare:

3 Partea de sud să se întindă de la pustia Țin până la hotarul Edomului. Astfel hotarul de sud va începe de la marginea Mării Sărate spre răsărit,

4 va trece pe la sud de Înălțimea Scorpionului și va continua spre Țin până la sud de Kadeș-Barnea. Apoi va trece prin Hațar-Adar spre Ațmon,

5 unde se va întoarce până la Râul Egiptului și se va sfârși la mare.

6 Hotarul de apus va fi Marea cea Mare. Acesta vă va fi hotarul de apus.

7 Pentru hotarul de nord, trageți o linie de la Marea cea Mare la muntele Hor,

8 de la muntele Hor la Lebo-Hamat. Apoi hotarul va ajunge la Țedad,

9 va continua la Zifron și va sfârși la Hațar-Enan. Acesta să vă fie hotarul de nord.

10 Pentru hotarul de răsărit, trageți o linie de la Hațar-Enan la Șefam.

11 Hotarul va coborî de la Șefam la Ribla, la răsărit de Ayin, și va continua pe marginea de răsărit a mării Chineret.

12 Apoi hotarul va coborî de-a lungul Iordanului și se va sfârși la Marea Sărată. Aceasta va fi țara voastră, cu hotarele ei de jur împrejur.»“

13 Moise le-a poruncit israeliților: „Aceasta este țara pe care o veți lua în stăpânire prin tragere la sorți. Domnul a poruncit să fie dată la nouă seminții și jumătate,

14 căci seminția urmașilor lui Ruben, potrivit familiilor lor, seminția urmașilor lui Gad, potrivit familiilor lor și jumătate din seminția lui Manase și-au primit moștenirea.

15 Aceste două seminții și jumătate și-au primit moștenirea la răsărit de Iordan, în fața Ierihonului, spre răsărit.“

Numele celor care trebuie să împartă țara

16 Domnul i-a mai zis lui Moise:

17 „Iată numele bărbaților care trebuie să vă împartă țara: preotul Elazar și Iosua, fiul lui Nun.

18 Să numești împreună cu ei câte un bărbat din fiecare seminție, care să-i ajute la împărțirea țării.

19 Iată numele acestor bărbați: Caleb, fiul lui Iefune, din seminția lui Iuda;

20 Samuel, fiul lui Amihud, din seminția lui Simeon;

21 Elidad, fiul lui Chislon, din seminția lui Beniamin;

22 Buchi, fiul lui Iogli, conducător din seminția lui Dan;

23 Haniel, fiul lui Efod, conducător din seminția lui Manase, fiul lui Iosif;

24 Chemuel, fiul lui Șiftan, conducător din seminția lui Efraim, fiul lui Iosif;

25 Elițafan, fiul lui Parnak, conducător din seminția lui Zabulon;

26 Paltiel, fiul lui Azan, conducător din seminția lui Isahar;

27 Ahihud, fiul lui Șelomi, conducător din seminția lui Așer;

28 Pedahel, fiul lui Amihud, conducător din seminția lui Neftali.“

29 Aceștia sunt bărbații cărora Domnul le-a poruncit să le împartă israeliților moștenirea în țara Canaanului.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36