Numeri 19 NTR

Apa de curățire

1 Domnul le-a zis lui Moise și lui Aaron:

2 „Aceasta este o poruncă a Legii pe care Domnul a dat-o: spune-le israeliților să aducă o vacă roșie, sănătoasă, care să nu aibă nici o meteahnă și care n-a fost pusă încă la jug.

3 Să o dați preotului Elazar; el s-o ducă afară din tabără și cineva s-o înjunghie înaintea lui.

4 Preotul Elazar să ia din sângele ei cu degetul și să stropească de șapte ori înaintea Cortului Întâlnirii.

5 Apoi vaca să fie arsă înaintea lui; să fie arse pielea, carnea, sângele și balega.

6 Preotul să ia lemn de cedru, isop și fir de culoare cărămizie și să le arunce în focul în care este arsă vaca.

7 Apoi preotul să-și spele hainele și să-și scalde trupul în apă; după aceea poate veni în tabără. Dar va rămâne necurat până seara.

8 De asemenea, cel care arde vaca trebuie să-și spele hainele și să-și scalde trupul în apă; el va rămâne necurat până seara.

9 După aceea, un om care este curat trebuie să adune cenușa vacii și să o pună într-un loc curat, în afara taberei; să fie păstrată pentru adunarea israeliților pentru apa de curățire. Este pentru curățirea de păcat.

10 Cel care adună cenușa vacii să-și spele hainele și va fi necurat până seara. Aceasta să fie o poruncă veșnică pentru israeliți și pentru străinul care locuiește între ei.

11 Cel care atinge trupul mort al cuiva va fi necurat șapte zile.

12 Să se curețe cu apă în ziua a treia și a șaptea; dacă nu se va curăți în ziua a treia și în a șaptea, nu va fi curat.

13 Oricine atinge un mort, trupul vreunui om care a murit, și nu se va curăți pângărește Tabernaculul Domnului. Omul acela să fie nimicit din Israel. Să fie necurat pentru că n-a fost stropit cu apă de curățire; necurăția lui rămâne asupra lui.

14 Aceasta este legea când un om moare într-un cort: toți aceia care intră în cort și toți aceia care sunt în cort vor fi necurați șapte zile;

15 și orice vas deschis care nu are capacul pus va fi necurat.

16 Oricine atinge, pe câmpul larg, un om care a fost ucis de sabie sau a murit sau care atinge osemintele vreunui om sau un mormânt, va fi necurat șapte zile.

17 Pentru cel necurat să se ia din cenușa vacii arse pentru curățirea de păcat și să se pună apă curgătoare peste ea, într-un vas.

18 Un om curat să ia isop, să-l înmoaie în apă și să stropească cortul, toate vasele, pe cei care erau acolo și pe cel care s-a atins de osemintele vreunui om sau de vreun om ucis sau de vreun om care a murit sau de vreun mormânt.

19 Cel curat să-l stropească pe cel necurat în a treia și a șaptea zi și să-l curețe astfel în a șaptea zi. Apoi celnecurat să-și spele hainele și să se scalde în apă, iar seara va fi curat.

20 Orice om care este necurat și nu se va curăți să fie nimicit din adunare pentru că a pângărit Lăcașul Domnului. Din cauză că n-a fost stropit cu apa de curățire, el este necurat.

21 Aceasta să fie o poruncă veșnică pentru ei. De asemenea, cel care stropește cu apa de curățire trebuie să-și spele hainele, iar cel care atinge apa de curățire va fi necurat până seara.

22 Orice lucru atins de cineva care este necurat va fi necurat și oricine îl atinge va fi necurat până seara.“

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36