32 Toată ziua și toată noaptea și apoi toată ziua următoare, poporul a adunat prepelițe; cel care adunase cel mai puțin avea zece homeri. Ei și le-au întins în jurul taberei.
33 Dar în timp ce carnea le era încă între dinți, înainte să o mestece, mânia Domnului s-a aprins împotriva poporului și Domnul a lovit poporul cu o mare urgie.
34 Locul acela a fost numit Chibrot-Hataava pentru că acolo i-au îngropat pe cei care au poftit.
35 De la Chibrot-Hataava, poporul a călătorit spre Hațerot și s-a oprit acolo.