7 Nu tot așa este și cu robul Meu Moise; el este credincios peste toată casa Mea.
8 Cu el vorbesc gură către gură, clar, nu prin cuvântări enigmatice. El vede înfățișarea Domnului. Cum de nu v-ați temut deci să vorbiți împotriva robului Meu Moise?
9 Mânia Domnului s-a aprins împotriva lor și El S-a îndepărtat.
10 Când norul s-a îndepărtat de pe Cortul Întâlnirii, Miriam era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s-a întors spre Miriam și a văzut că era plină de lepră.
11 Atunci Aaron i-a zis lui Moise: – Stăpânul meu, nu ne pedepsi pentru un păcat pe care l-am făcut așa de nebunește.
12 Nu lăsa ca ea să fie ca un copil născut mort, a cărui carne este pe jumătate mâncată când iese din pântecele mamei lui.
13 Moise a strigat către Domnul : – O Dumnezeule, Te rog, vindec-o!