18 și vedeți cum este țara: dacă poporul care locuiește acolo este puternic sau slab, dacă sunt mulți sau puțini,
19 dacă țara în care locuiesc este bună sau rea, dacă orașele în care locuiesc sunt ca niște tabere sau sunt fortificate,
20 dacă țara este bogată sau săracă și dacă sunt copaci în ea sau nu. Fiți curajoși și aduceți câteva din roadele țării.“ Era pe vremea când începeau să se coacă strugurii.
21 Și astfel ei s-au dus și au iscodit țara, începând de la pustia Țin până la Rehob, lângă Lebo-Hamat.
22 Au urcat spre Neghev și au ajuns la Hebron; acolo erau anachiții Ahiman, Șeșai și Talmai. (Hebronul a fost zidit cu șapte ani înaintea cetății Țoan din Egipt).
23 Apoi au ajuns în valea Eșcol; acolo au tăiat o ramură de viță cu un singur ciorchine de struguri, după care doi dintre ei l-au dus pe un drug. De asemenea, au luat și niște rodii și smochine.
24 Locul acela a fost numit valea Eșcol, din cauza ciorchinelui pe care israeliții l-au tăiat de acolo.