10 Dar întreaga adunare a zis să-i omoare cu pietre. Atunci slava Domnului s-a arătat la Cortul Întâlnirii, înaintea israeliților.
11 Domnul i-a zis lui Moise: – Până când Mă va disprețui poporul acesta? Până când vor refuza să creadă în Mine, în ciuda tuturor semnelor pe care le-am făcut între ei?
12 Îi voi lovi cu molimă și-i voi dezmoșteni, iar pe tine te voi face un neam mai mare și mai puternic decât ei.
13 Dar Moise i-a zis Domnului : – Egiptenii vor auzi lucrul acesta, căci prin puterea Ta ai scos acest popor din mijlocul lor,
14 și vor spune locuitorilor acestei țări. Ei au auzit că Tu, Doamne , ești în mijlocul acestui popor, că Tu, Doamne , ești văzut de ei față în față, că norul Tău stă peste ei și că mergi înaintea lor în timpul zilei într-un stâlp de nor, iar noaptea într-un stâlp de foc.
15 Dacă omori acest popor ca pe un singur om, atunci neamurile care au auzit despre Tine vor zice:
16 „ Domnul n-a putut duce acest popor în țara pe care a jurat că le-o va da și i-a omorât în pustie.“