11 De aceea, să știi că tu și toată ceata ta, v-ați adunat împotriva Domnului. Căci cine este Aaron, ca să cârtiți împotriva lui?
12 Moise a trimis după Datan și Abiram, fiii lui Eliab, dar ei au zis: – Nu venim!
13 Este prea puțin că ne-ai scos dintr-o țară unde curge lapte și miere ca să ne omori în pustie, de mai vrei să și domnești peste noi?
14 Mai mult, nu ne-ai dus într-o țară în care curge lapte și miere, nici nu ne-ai dat ca moștenire ogoare și vii! Crezi că-i poți păcăli pe oamenii aceștia? Nu venim!
15 Moise s-a mâniat foarte tare și I-a zis Domnului : „Nu te uita la jertfa lor. Nu le-am luat nici măcar un măgar și nu le-am făcut nici un rău la nici unul dintre ei.“
16 După aceea, Moise i-a zis lui Korah: – Tu și toată ceata ta să vă înfățișați mâine înaintea Domnului – tu, ei și Aaron.
17 Fiecare să-și ia cădelnița, să pună tămâie în ea și să-și pună cădelnița înaintea Domnului : vor fi două sute cincizeci de cădelnițe; și tu și Aaron să veniți fiecare cu cădelnița lui.