26 El a vorbit adunării și i-a zis: „Vă rog, îndepărtați-vă de corturile acestor oameni răi și nu atingeți nimic din ce este al lor, altfel și voi veți fi nimiciți pentru toate păcatele lor.“
27 Ei s-au îndepărtat de corturile lui Korah, Datan și Abiram; Datan și Abiram au ieșit și au stat fiecare la intrarea în cortul lui împreună cu soțiile, fiii și copilașii lor.
28 Moise le-a zis: „Prin aceasta veți cunoaște că Domnul m-a trimis să fac toate aceste lucruri; nu am făcut-o de capul meu.
29 Dacă oamenii aceștia vor muri cum mor toți ceilalți oameni sau dacă vor avea aceeași soartă ca toți oamenii, înseamnă că nu Domnul m-a trimis.
30 Dar dacă Domnul înfăptuiește ceva cu totul nou și pământul își deschide gura și-i înghite cu tot ceea ce au și se coboară de vii în Locuința Morților, atunci să știți că oamenii aceștia l-au disprețuit pe Domnul. “
31 Imediat ce a terminat de spus aceste cuvinte, pământul de sub ei s-a despicat.
32 Pământul și-a deschis gura și i-a înghițit atât pe ei împreună cu casele lor, cât și pe toți oamenii lui Korah cu toate bunurile lor.