32 Pământul și-a deschis gura și i-a înghițit atât pe ei împreună cu casele lor, cât și pe toți oamenii lui Korah cu toate bunurile lor.
33 Și ei cu tot ce era al lor au coborât de vii în Locuința Morților; pământul s-a închis peste ei și ei au pierit din mijlocul adunării.
34 Toți israeliții care se aflau împrejurul lor au început să fugă la strigătul lor pentru că ziceau: „Pământul ne va înghiți și pe noi!“
35 Și s-a coborât foc din cer de la Domnul și i-a mistuit pe cei două sute cincizeci de bărbați care au adus tămâie.
36 Apoi Domnul i-a zis lui Moise:
37 „Spune-i lui Elazar, fiul preotului Aaron, să ia cădelnițele din foc pentru că sunt sfinte și să împrăștie focul la distanță.
38 Din cădelnițele acestor oameni, care au păcătuit împotriva sufletelor lor, să se facă niște plăci bătute cu care să se acopere altarul, căci ei le-au adus înaintea Domnului și, prin urmare, sunt sfinte; ele vor fi un semn pentru israeliți.“