7 Dar tu și fiii tăi împreună cu tine să vă împliniți datoriile preoțești, având grijă de tot ce ține de altar și de tot ce este dincolo de draperie. Vă dau preoția ca un dar; străinul care se va apropia să fie omorât.“
8 Domnul i-a zis lui Aaron: „Iată, Eu Însumi ți-am dat responsabilitatea pentru jertfele care-Mi sunt aduse, toate lucrurile sfinte ale israeliților; ți le-am dat ție și fiilor tăi, ca parte a voastră, printr-o poruncă veșnică.
9 Iată ce va fi al tău din lucrurile preasfinte, care nu sunt mistuite de foc: orice jertfă pe care ei Mi-o aduc ca dar de mâncare, ca jertfă pentru păcat sau ca jertfă pentru vină, lucrurile acestea preasfinte să fie ale tale și ale fiilor tăi.
10 Să le mâncați într-un loc preasfânt; fiecare bărbat să le mănânce. Să fie sfinte pentru voi.
11 De asemenea, ți-am mai dat fiecare jertfă adusă ca dar din toate jertfele legănate ale israeliților; ți le-am dat ție, fiilor tăi și fiicelor tale printr-o poruncă veșnică. Toți aceia din familia ta care sunt curați le vor putea mânca.
12 Tot ce este mai bun din ulei, din vin și din grâne, rodul ales pe care ei îl dau Domnului , ți l-am dat ție.
13 Primele roade din tot ce este în țara lor, pe care le aduc Domnului , să fie ale tale. Cel curat din familia ta va putea să mănânce.