27 Seminția lui Așer să-și facă tabăra lângă el. Conducătorul fiilor lui Așer este Paghiel, fiul lui Ocran,
28 a cărui oștire este alcătuită din patruzeci și unu de mii cinci sute de oameni.
29 Apoi – seminția lui Neftali. Conducătorul fiilor lui Neftali este Ahira, fiul lui Enan,
30 a cărui oștire este alcătuită din cincizeci și trei de mii patru sute de oameni.
31 Toți cei din tabăra lui Dan ieșiți la numărătoare potrivit oștirilor lor, sunt o sută cincizeci și șapte de mii șase sute de oameni. Ei să pornească ultimii alături de steagurile lor.“
32 Aceasta a fost numărătoarea israeliților, potrivit caselor părinților lor; numărul total al celor din tabere, potrivit oștirilor lor, a fost de șase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni.
33 Leviții nu au fost numărați împreună cu ceilalți israeliți, căci așa îi poruncise Domnul lui Moise.