14 De aceea se spune în Cartea Războaielor Domnului : „...Waheb în Sufa și uedurile; Arnonul
15 și albiile uedurilor care se întind înspre așezarea Arului și se proptesc de hotarul Moabului“.
16 De acolo au plecat spre Beer. La această fântână Domnul i-a zis lui Moise: „Adună poporul laolaltă și Eu îi voi da apă.“
17 Atunci Israel a cântat cântarea aceasta: „Țâșnește, fântână! Cântați despre ea,
18 despre fântâna pe care au săpat-o prinții, pe care au săpat-o nobilii poporului, nobili cu sceptre și toiege!“ Apoi a plecat din pustie spre Matana;
19 din Matana la Nahaliel, de la Nahaliel la Bamot
20 și de la Bamot în valea din regiunea Moabului, unde, de pe vârful muntelui Pisga se vede toată pustia.