18 Balaam le-a răspuns slujitorilor lui Balak: – Chiar dacă Balak mi-ar da palatul lui plin cu argint și aur, tot n-aș putea să fac nici un lucru, oricât de mic sau mare, peste porunca Domnului , Dumnezeul meu.
19 Rămâneți, vă rog, și voi aici peste noapte și voi afla ce-mi va mai spune Domnul.
20 În noaptea aceea Domnul a venit la Balaam și i-a zis: „Dacă oamenii aceștia au venit să te cheme ca să mergi cu ei, scoală-te și mergi cu ei, dar să faci doar ce-ți voi porunci Eu.“
21 Dimineața, Balaam s-a sculat, a pus șaua pe măgărița sa și a plecat cu conducătorii moabiți.
22 Dar Dumnezeu s-a aprins de mânie pentru că plecase și Îngerul Domnului S-a așezat în drum ca să i se împotrivească. Balaam era călare pe măgărița lui, iar împreună cu el erau și doi din slujitorii lui.
23 Măgărița L-a văzut pe Îngerul Domnului stând în mijlocul drumului cu sabia în mână și a părăsit drumul, luând-o pe câmp. Balaam a început să-și bată măgărița ca s-o poată aduce din nou pe drum.
24 Atunci Îngerul Domnului S-a așezat pe un drum îngust între două vii unde erau ziduri de o parte și de alta.